Welcome

Scurta cronologie:

12 iunie 2009- alegeri prezidentiale in Iran

13 iunie 2009- Ahmadinejad si Mousavi declara victorie simultan; primele proteste de strada

20 iunie 2009- Neda Soltan

28 iunie 2009- peste 200 de oameni arestati

17 iulie 2009- sute de oameni omorati in urma protestelor

La 10 zile dupa alegeri Consiliul Gardienilor din Iran recunoaste ca acestea au fost fraudate. Protestele de strada scot mii de oameni in strada si duc la moartea altor cateva sute. Neda Soltan a devenit, contrar vointei ei, un simbol al acestei lupte.  Ahmadinejad si sustinatorii acestuia au calificat alegerile ca fiind,  in ciuda rezultatelor fraudate din mai mult de 50 de districte, “cele mai libere din lume”.

Intr-adevar, alegerile corespund viziunii asupra libertatii a Novus Ordo Seclorum in totalitate. Cu toate acestea, putem observa o cel putin bizara lipsa de reactie a puterilor externe. Inaintea alegerilor, mass media mondiala canta la unison pericolul reprezentat de programul nuclear al Iranului.  Cele mai importante state ale lumii se intreceau in afirmatii moderat-agresive importiva acestui program. Subiectul a fost preluat cu dibacie in campania electorala si folosit pentru atragerea de voturi. Odata cu aflarea castigatorului, programul nuclear al Iranului a fost dat uitarii, atentia cazand asupra protestelor de strada impotriva lui Ahmadinejad. De unde vine acesta subita tacere fata de regimul in curs de instaurare a lui Ahmadinejad? Problema legitimatii lui nu vine decat din interior, in timp ce politica externa este extrem de tacita.  Vom face exceptie de declaratiile lui Obama despre “alegerile care ridica intrebari” si ale caror singur rol este de a crea o pseudoimpresie de atitudine justitiara a acestuia, ce nu constituie decat o dibace manevra media.

Reabordand problema tacerii diplomatiei internationale, ne putem intreba care sunt politicile pe care Ahmadinejad a promis sa le puna in practica pentru a i se permite sa ramana la putere? Care este acordul tacit intre acesta si diplomatii straini care merita moartea a sute de oameni? A nu se intelege ca moartea a catorva sute ar putea cauza o reactie oficiala, izvorata din buna credinta a unora, ci doar ca ar fi o carte buna de jucat in lumina media pentru ameliorarea imaginii, dupa cum a vazut si Obama.

Nu cred ca protestele de strada vor avea o finalitate pozitiva, datorita opresiunii regimului si a numarului prea mic de familii dispuse sa vorbeasca. Astept sa vad politicile ce vor fi instaurate de Ahmadinejad dupa ce protestele se vor stinge, pentru a putea intelege mai bine pretul acceptarii lui de catre diplomatia mondiala.