Archive for June 2009
Mark Gitenstein si rolul sau ca ambasador
Zilele aceastea domnul Barack Obama a anuntat noul ambasador al Statelor Unite in Romania. Dupa imprumutul astronomic pe care l-am primit de la Banca Mondiala (controlata majoritar de Rezerva Federala Americana) este normal ca presedintele sa trimita un om “competent” pentru a gestiona noua mosie.
Domnul Gitenstein a fost implicat in mai multe scandaluri fiind acuzat de facand lobby pentru marile companii. Dar, intrucat americanii inca isi folosesc dreptul democratic de libera exprimare, Gitenstein nu si-a putut pastra postul.
Decizia de a-l repartiza pe Gitenstein aici a fost foarte inspirata din punct de vedere politic: este un post important, zona un potential gata de a fi exploatat odata cu datoriile nou achizitionate, dar mai important au trimis un abil om de afaceri fara scrupule intr-o tara unde sistemul politic este corupt pana la maduva oaselor.
Cred ca este ultima oara cand auzim in presa mainstream de acest personaj, intrucat odata intrat in functie isi va face treaba discret si abil , intinzandu-si panza translucida si mortala peste tara. Cred ca se va imprieteni foarte bine cu politicienii nostri, cu conditia sa existe un traducator.
Dupa cum am spus si anterior, politica expansionista a SUA a inceput, mai devreme chiar decat ma asteptam , au investit atat capital financiar cat si uman in “proiectul Romania”. Imi pare rau sa spun ca sfarsitul pentru noi ca tara nu prospera, ci oarecum suficienta siesi, a inceput.
Acestia sunt doar primii pasi pe care america ii face pentru a se strecura, incet si sigur, in economia noastra. Din acest punct de vedere, piata de consum va fi acaparata de marile corporatii internationale ce vor fi avantajate, chiar protejate de cadrul legislativ (dl. Gitenstein este totusi un avocat) si prima predictie din articolul anterior se va implini. Productia si nationala se va narui sub greutatea marilor industriasi mondiali.
Mark Gitenstein
Mark Gitenstein was nominated by Barach Obama to be the official ambassador of the US in Romania. After giving us an astronomical loan, I find it normal that Obama will send one of his leading men to manage his newly bought land.
Mr. Gitenstein was involved in lobbying for the grand corporations in the US. But, since Americans still use their democratic rights, he could not stay in charge. The US made a very good strategical choice. By that I mean that they sent an expert at juridical issues, in a country so corrupt that will greet him with open arm (cf. the statement of the External Affairs Minister).
I believe that the US has great plans for us, they will fully take over our consumer markets in a matter of years, rivaling with the EU from this point of view.
I believe this is the last we hear of Mr. Gitenstein and from now on he will work discretely, slowly but surely creating his deadly web over our “might have been great” country.
La campagne menée par la Galerne
Depuis deux mois la Galerne mene une campagne publicitaire qui conste dans des conférences menées par des grands auteurs, avec un très haut niveau de culture, sur des thèmes très intéressantes, construites souvent sous forme de débat. Le problème c’est que chacune d’elles a un soustrat politique et éléments d’indoctrination. Quel que soit le problème abordé, que ça soit le levant, la seconde guerre mondiale ou la crise économique, l’idèe d’une Europe unie se manifeste. Cette Europe aurait une structure fédérale, avec un seul président et une banque comme celle de FED en Amerique.
C’est vrai qu’aujourd’hui il n’y reste q’un état qui respecte la règledu Traité du Maastricht pour l’euro: le Luxembourg. Mais ça ne veut pas dire qu’une telle institution serait la solution. En fait, ce que le FED a fait est de créer une dette qui l’Amerique ne pourra jamais payer (pour ceux qui me diront que ce n’est pas vrai, je peux toujours fournir une explication très simple et logique mais je ne veux pas rentrer dans les détailles). Le problème en fait c’est que si l’UE prend l’exemple des Etats Unis elle se trouvera dans une dette extérieure astronomique et elle sera complètement contrôlée. La situation économique sera beaucoup pire qu’aujourd’hui et je peux très facilement prouver cela aussi mais j’évite encore une fois de trop rentrer dans les détailles.
Alors je milite pour une Europe telle come elle est, même plus séparée, ou chaque état puisse appliquer la politique économique la plus efficace pour lui. Ne laissons pas la France et le reste de l’Europe dans la dette etternelle !
Despre politicienii ce au contractat imprumutul extern de 20 mld euro
Presedintele Traian Basescu si grupul de ministri care au acceptat si aprobat un imprumut scandalos, neindurator si care va inrobi tara pentru urmatorii 50 de ani fara a fi nevoie, (un imprumut “preventiv” dupa cum a precizat Basescu) au fost mituiti de marile grupuri de intereste financiare mondiale (FMI, Citygroup, J P Morgan, etc).
As prefera sa nu votam din nou acelasi guvern care ne-a vandut tara pentru interesul personal.
Imprumutul contractat de Romania
Antena 3
BBC
http://news.bbc.co.uk/2/hi/business/7962897.stm
CONTEXT
In cadrul unei crize economice mondiale care nu afectase Romania intr-o mare masura, Traian Basescu & co. au decis contractarea unui imprumut “preventiv”, de 20 miliarde de euro. Suma este scandaloasa, fara vreo baza reala, fara proiecte concrete pe care sa fie repartizate.
CONSECINTE
Cele 20 mld euro vor intra in transe in sistemul bancar. Asta inseamna ca abilitatea de imprumut a bancilor va creste cu 18 mld. euro.
Problema va aparea cand organismele internationale vor cere rambursarea imprumutului. In economie exista o cantitate limitata de bani. Ea poate fi suplimentata prin proiecte care sa aduca un surplus de productie si eficienta. In cazul in care nu folosim corespunzator banii, prin proiecte rentabile, nu vom fi in masura sa ne rambursam imprumutul.
In momentul in care nu ne vom putea rambursa imprumutul, vom incepe sa negociem alte cai de plata. Vor aparea ” politici de ajustare structurala” ca:
-devalorizarea leului si odata cu aceasta devalorizarea bunurilor tarii, vulnerabile in fata companiilor straine
-fonduri reduse pentru programele sociale: sanatate, invatamant
-privatizarea sectoarelor de stat ( in 1993 guvernul american a cerut Boliviei sa ii ceara vanzarea sistemului de furnizare a apei corporatiei Bechtel, ceea ce a dus la triplarea facturilor lunare de apa)
-liberalizarea cometului: companii transnationale inlocuiesc produsele locale si nationale (ex: Jamaica)
- saracia poate creste cu aproximativ 20% (cum s-a intamplat in Ecuador intre 1968-1998)
-somajul poate creste cu 55% (acelasi caz de mai sus)
-datoria publica ar putea creste de 6 ori (idem)
-dupa 50 de ani de la contractarea imprumutului, 50% din PIB-ul Ecuador-ului mergea catre plata datoriilor
- Banca Mondiala este condusa de SUA, care are drept de veto si are pachetul majoritar de actiuni
Acest scenariu economic a fost creat folosind informatii din economiile tarilor din America Centrala ce au contractat astfel de imprumuturi in trecut. Va amintesc ca am aderat laUniunea Europeana in primul rand ca piata de desfacere. In prezent suntem o prada sfasiata intre UE si Institutiile Monetare Internationale.
Melanie Klein und Anna Freud
These two wonderful ladies are the first to make a real difference in psychoanalysis. They proved that psychoanalysis is not just a field for men, and that they can be equally good at it.
Melanie Klein (1882-1964) was of Austrian and Jewish origins, and was part of the first generation of psychoanalysts. Her work starts from Freud’s postulate of life and death pulsations. Before her, it was believed psychoanalysis can only be applied to children. However, she finds the same tendencies in children. By observing how they play, she finds that during the first year of the infant’s life, his development is triggered by the oral stage. Also, during that period the first forms of the “surmoi” ad Oedipus concepts appear.
Anna Freud daughter of great Sigmund, has also developed and studied child psychology. After the death of her father she leads the Freudian school of thought, making the first steps toward the neo-Freudian school.
The conflict between Klein and Anna was of great cultural value, opening the gates of psychoanalysis for women. Also I believe that Marie Bonaparte deserves to be mentioned given that she dedicated her fortune, and last years to supporting this movement.
L’attitude d’Obama envers le Proche-Orient
L’élection du président Obama a suscité de l’espoir parmi de nombreux arabes et musulmans, mais pas tous. Un récent sondage que nous, à Zogby International, avons conduit dans six pays arabes, montre qu’au Maroc, au Liban, en Arabie saoudite et aux Emirats arabes unis, le président Obama est vu de manière assez favorable et que les premiers pas qu’il a fait pour restaurer l’image des Etats-Unis et reconstruire les relations américano-arabes sont appréciés. Mais en Jordanie et en Egypte un profond scepticisme demeure.
On peut observer une approche de plus en plus impliquée de l’administration américaine envers les problèmes du Proche-Orient. Premièrement, le président Obama reçoit à la Maison Blanche le premier ministre israélien Benyamin Nétanyahou, qui approche le problème de la menace nucléaire venant de la parte de l’Iran. Si là on a pu arriver à un accord, en ce qui concerne la question palestinienne le premier ministre a eu une attitude de plus en plus défensive, même agressive. Il n’a pas eu du mal à invoquer l’histoire du peuple juif qui dure depuis plus de 4000 ans, mais il a été très affecté par la comparaison faite entre la situation palestinienne et l’holocauste. Cela pour moi n’est qu’une preuve de l’hypocrisie affichée par l’état istaélien pendant cette dernière décennie.
En ce qui concerne la Palestine, la diplomatie américaine a montré une attitude positive, qui soutient leur cause, mais qui en fait ne fais rien de manière pratique pour les aider. Personnellement, je ne suis pas d’accord avec la création de deux états. Ce n’est pas la solution. Si on crée les deux états on ne fera que tracer la ligne du front (qui a déjà commencé avec la construction du mur). La solution doit envisager le changement dans l’esprit collectif de ces gens, il faut essayer de créer un vrai développement durable entre ces deux nations, qui, depuis longtemps et jusque récemment pouvaient vivre tranquillement ensemble.
Que’est-ce qu’il va dire Obama au Caire et que’est-ce qu’il va proposer comme solution le 7 juin ?
Despre limba araba si religia musulmana
Limba araba a fost documentata pentru prima oara in anul 200 AD intr-o biserica crestin ortodoxa in Arabia Saudita, intr-un epitaf. A fost dezvoltata de catre marii literati crestini, in studierea Coranului. In secolul al XVIII-lea a fost revigorata de marii orientalisti crestini si evrei, in literatura si in studiile religioase. Musulmanii au adoptat aceasta limba ulterior.
Dupa infiintarea statului turc, Mustafa Kemal Atatürk decide laicitatea constitutiei si inlocuirea alfabetului arab cu cel latin. El a fost cel care a unit cele doua concepte: religia musulmana si limba araba. Multi arabi pot sa fi de alte religii decat cea musulmana, precum multi musulmani pot vorbi alte limbi decat araba sau alte dialecte semitice.
Despre urmarile intrunirii grupului Bilderberg
Intr-o manevra mediatica bine gandita, grupul Bilderberg si-a organizat intrunirea in acelasi timp cu vizita Papei Benedictus al XVI-lea la Betleem. Astfel, aceasta a trecut neobservata in timp ce toata atentia mass-media se focaliza pe vizita si afirmatiile reprezentantului Vaticanului.
Intrunirea a avut loc in Grecia, la hotelul Nafsika Astir in Vouliagmeni intre 14-17 mai 2009. Printre altii, au participat si Timothy Geithner, si José Manuel Baroso.
Pe data de 27 mai 2009, José Manuel Baroso vine cu propunerea infiintarii a doua noi organisme politice pentru a reglementa piata interbancara europeana: Consiliul European Sistemic de Risc si Sistemul European de Supraveghere Financiara. Primul dintre acestea doreste a analiza si prevedea momentele si masurile riscante la nivelul economiei europene iar cel de-al doilea, va supraveghea activitatea interbancara intre state (la nivelul U.E.). Aceasta masura vine pentru a completa problemade procedura conform careia bancile pot face tranzactii cu alte state dar sunt supravegheate numai de statul in care se afla.
In acelasi timp, Timothy Geithner, presedintele Trezorieriei, doreste un organism care sa observe activitatea bancara din S.U.A. Fie acesta Rezerva Federala, fie o institutie nou creata. Acest organism ar actiona drept un regulator de risc, care ar identifica si legifera orice pericole macroeconomice. Acest organism poate fi de asemeni creat unind cele patru forte de supraveghere ale sistemului bancar intr-unul singur. Se creeaza astfel embrionul unui proiect care sa controleze bunurile de consum, ipotecile, cardurile de credit si fondurile mutuale.
Personal cred ca oricum ar fi format acest organism , fie prin uniunea celor patru institutii deja existente, fie prin crearea unuia complet nou, fie prin FED insusi, va fi condus de aceleasi persoane care conduc in prezent FED. Se poate asadar observa cum pe cele doua fronturi, european si american, se creeaza organisme supreme de control a pietei bancare si a factorilor de risc pe plan macroeconomic (ceea ce le deschide aria de influenta asupra tuturor domeniilor adicente).
About the Bilderberg Group Meeting and it’s Decisions
In a smart manoeuvre, the Bilderberg Group held a meeting in Greece,Nafsika Astir Palace Hotel in Vouliagmeni from May 14-17. I would like to underline that at this meeting participated, among others, Timothy Franz Geithner and José Manuel Durão Barroso. Today, 1st June 2009, I invite you to read this article in The Economist. I believe it is only putting into place the decisions taken at that meeting. As you will see, Timothy Geithner and José Manuel Baroso are conducting new economical reforms in parallel, in both the U.S. and the E.U. The Monroe doctrine is long dead.
On the 27th May, 2009, almost a month after the meeting, José Manuel Baroso came with the idea of forming two new European super regulator institutions: the European Systemic Risk Council and the European System of Financial Supervisors. The first one would analyse and set the risk factors in the economical picture and the second one would oversee bank activity in the European Union. This would furthermore control the banking system; now banks can collaborate between them no matter the country (E.U. only) but are supervised only by their country.
On the american front, Timothy Geither comes with the project of a super regulator institution of his own. I don’t think he cares abut the name of the institution, be it the FED or a new one. I firmly believe that no matter what the name of the new institution, it will inevitably be led by the FED people.
This American super regulating bank institution would, according to The Economist, “identify and act on emerging macro-prudential dangers” . It may also be seen as an “embryonic plan to create a super regulator for consumer products: mortgages, credit cards and mutual funds”
I believe these economical measures to be the baby steps towards a central bank regulating institution for every big continent. I also predict that in about ten years they will merge.